DOC-minică

Trei documentare de impact

Duminica, 23 iulie, AMBASADA

Ora: 16:00 FRAŢII MANAKIA. JURNALUL UNEI LUNGI PRIVIRI ÎNAPOI

România, doc., 2016, 91 min.
Regie: Eliza Zdru

În 2017 se împlinesc 120 de ani de la primele spectacole de film din Timişoara. Pentru a marca această aniversare, Ceau, Cinema! proiectează documentarul “Fraţii Manakia. Jurnalul unei lungi priviri înapoi”. Documentarul este un jurnal filmat, al călătoriei regizoarei, pe urmele fraţilor Manakia, pionierii cinematografiei din Balcani.

Ora: 18:00 One World Romania prezintă UN FILM AUTIST NORMAL

Republica Cehă, doc., 2016, 87 min.
Regie: Miroslav Janek

Filmat pe parcursul a doi ani, acest documentar este un portret intim și afectuos a cinci adolescenţi originali, diagnosticaţi cu sindromul Asperger, care, în afara pasiunilor pentru Tarantino şi Micul Prinţ, pentru muzică clasică sau scriitură creativă, pot explica foarte clar modul în care viaţa le este afectată de construcția diferită a creierelor lor. Desemnat cel mai bun documentar ceh la Jihlava International Documentary Film Festival în 2016 şi prezentat de asemenea la IDFA Amsterdam şi Karlovy Vary.

Ora: 20:00 One World Romania prezinta O VIAŢĂ GERMANĂ

Austria-Germania, 2016, 113 min.
Regie: Christian Krönes, Olaf S. Müller, Roland Schrotthofer, Florian Weigensamer

Nu poți privi fața centenarei Brunhilde Pomsel,
brăzdată de riduri filmate într-un alb-negru neiertător, fără să te privești pe tine însuți. „Ce aș fi făcut eu în aceleași circumstanțe?“ este întrebarea care plutește peste acest film pe cât de auster formal, pe atât de fascinant. Stilata doamnă Pomsel a ajuns secretara lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei, printr-o serie de împrejurări care ilustrează ceea ce Hannah Arendt numea „banalitatea răului“: o combinație de pasivitate, ignoranță, lașitate și simplă nevoie de confort material. Film prezentate la numeroase festivaluri, printre care Doclisboa, Jerusalem Film Festival, Visions du Réel. Proiecție cu sprijinul Consulatului Republicii Federale Germania la Timișoara.