Festivalul Ceau, Cinema! deschide înscrierile pentru competiţia internaţională

Festivalul de film Ceau, Cinema! de la Timişoara lansează apelul la înscriere în secţiunea competiţională internaţională pentru cea de-a şasea ediţie, care va avea loc între 18 şi 21 iulie 2019. Sunt vizate lungmetraje europene de ficţiune, documentar sau animaţie din 2018 şi 2019. Competiţia Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare cineaştilor din ţările

Ceau Cinema 2019 Experience


HAI LA CEAU!

PORNIT DIN PASIUNEA PENTRU FILM

Ceau, Cinema! Festival independent


Ceau, Cinema! este un festival independent realizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală, cu sprijinul unor companii locale, și însuflețit de voluntari!

Contravaloarea biletelor și sponsorizările sunt direcționate în scopul acoperirii costurilor de organizare și al achiziționării de filme.

PRODUCATORI:

Asociaţia Marele Ecran


Asociaţia Marele Ecran din Timişoara promovează filmul de autor, românesc, european și de pretutindeni, ca alternativă la industria cinematografului de consum.

Organizatori ai Zilelor Filmului Alb-negru German, parteneri tradiţionali ai Institutului Cultural Francez şi ai Consulatului Germaniei la Timişoara, curatori ai Casei Filmelor de la Plai (împreuna cu Pelicula Culturală) și ai cinematecii de la Casa Artelor (Direcția Județeană pentru Cultură Timiș), susțin aprig ideea înfiinţării unei cinemateci permanente la Timişoara.

Pelicula Culturală


Pelicula Culturală este un proiect independent care îşi propune promovarea filmului european şi a spaţiului multicultural timişorean.Activitatea principală constă în organizarea de seri de film european, în spații cu poveste din Timișoara.

Proiecțiile au și o componentă de responsabilitatea socială, accesul la filme făcîndu-se cu bilete inedite: jucării, bulbi de flori, rechizite și alte lucruri de folos comunităţii în care trăim.

Parteneri culturali ai asociației: Institutul Polonez din Bucureşti, Ambasada Portugaliei în România, Institutul Camões, Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara, Facultatea de Muzică din Timişoara, Asociația Macondo, Clorofilm etc.