Filmul „3/4”, câștigătorul trofeului Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”

Filmul bulgar „3/4”, realizat de tânărul regizor Ilian Metev, a fost desemnat de juriu câștigătorul premiului „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiție la cea de-a 5-a ediție a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob și care a adunat peste 3.000 de spectatori.

A 5-a ediție a Festivalului Ceau, Cinema! începe joi la Timișoara

O competiție de șase filme europene realizate de tineri regizori, o retrospectivă dedicată cineastului Andrei Ujică, o selecție cu câteva dintre cele mai apreciate filme românești și străine foarte noi, un focus Florin Iepan, o mini-secțiune de filme subversive clasice, precum și ateliere și discuții cu invitați din lumea filmului sunt atracțiile celei de-a 5-a

Filme europene de succes, în proiecții speciale la Ceau, Cinema!

Trei dintre cele mai de succes filme europene recente, printre care și extrem de apreciatul documentar francez „Chipuri, locuri”, nominalizat la Oscar, vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob. Programul integral din acest an este disponibil

„Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!

Filmul „Povestea unui pierde-vară”, regizat de Paul Negoescu și cu Alexandru Papadopol în rolul principal, va fi proiectat în premieră la Timișoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema! Spectatorii vor putea de asemenea să vadă și trei dintre cele mai așteptate documentare românești noi, „Procesul”, „Dacii liberi” și „Licu, o poveste românească”, precum şi „Pororoca”, de

Filme în premieră în România, în competiţia Ceau, Cinema!

Şase filme realizate de regizori din Bulgaria, Croaţia, Italia, Polonia, Slovacia şi Ucraina au fost selectate în competiţia celei de-a cincea ediţii a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 19-22 iulie la Timişoara şi Gottlob. Cinci dintre cele şase filme care concurează pentru trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” şi pentru Premiul Publicului,

Filme subversive şi un focus Florin Iepan la Festivalul Ceau, Cinema!

Un documentar rus curajos, două filme subversive celebre şi un focus dedicat regizorului timişorean Florin Iepan vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 şi 22 iulie la Timişoara şi Gottlob. Prezentat într-o proiecţie specială, „Convictions” („Comisia de recrutare”, 2016) este un documentar extrem

Retrospectivă Andrei Ujică la Ceau, Cinema!

Andrei Ujică, unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai Noului Cinema Nonficțional din lume, va fi omagiat printr-o retrospectivă la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob. Regizorul va fi prezent la Ceau, Cinema! pentru a prezenta publicului timișorean trilogia sa

Alina Grigore, Ileana Bîrsan și Florin Iepan, în juriul Ceau, Cinema!

Actrița Alina Grigore, criticul de film Ileana Bîrsan și regizorul Florin Iepan vor face parte din juriul competiţiei la cea de-a cincea ediţie a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 19-22 iulie la Timişoara şi Gottlob. Cei trei membri ai juriului competiţiei vor decerna Marele Premiu, redenumit din acest an

Trofeul Ceau, Cinema!, dedicat memoriei regizorului Răzvan Georgescu

Trofeul competiției Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara va fi dedicat începând din acest an memoriei regretatului regizor Răzvan Georgescu. Odată cu ediția a cincea a festivalului, premiul pentru cel mai bun film va fi redenumit Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”, în amintirea cunoscutului regizor de filme documentare. El a murit la 24 iulie 2017,

Afisul oficial Ceau Cinema 2018

Dragi tovarăși și prieteni ai filmului, cu ocazia zilei internaționale a muncii sărbătorim îndeplinirea planului cincinal prin defilarea cu afișul oficial de propagandă Ceau. Pe această cale aducem un adânc omagiu spectatorului iubit. Afișul a fost realizat prin strădania lui Razvan Cornici, artist fruntaș la colectivul Balamuc / loc de joacă ș-altele. Tot înainte!