Selectează o Pagină

Ceau, Cinema! 13

Secţiunea filmelor pentru copii şi întreaga familie se extinde. Programul Ceau, Junior! propune în acest an filme în spaţii tradiţionale precum Cinema Victoria şi Faber, dar, în premieră, şi la Cinema Johnny, deschis la finalul anului trecut, şi în Parcul Regina Maria, unde vor avea loc proiecţiile în aer liber care până acum se desfăşurau în Piaţa Traian.

Pentru al doilea an la rând, Ceau, Cinema! ajunge şi la Complexul pentru Servicii Sociale Kuncz, printr-un parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timișoara.

Partenerul internaţional din 2026 este Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Tineri din Oulu, în Finlanda. Lansat în 1982 şi desfășurat în fiecare an în luna noiembrie, festivalul va fi reprezentant la Ceau, Cinema! de doi dintre membrii echipei de organizare, Marja Seppänen şi Mika Anttolainen.

Secţiunea Ceau, Junior! este susţinută de E.ON Energie România.

Visuri de robot / Robot Dreams

AG

Proiecţie accesibilizată pentru spectatorii du diverse abilităţi de vedere sau de auz

Q&A cu Ligia Soare, coordonatoarea proiectului de accesibilizare

Regia: Pablo Berger

Cu: Ivan Labanda, Metodi Dimitrov, Robin Krambroeckers

Animaţie, Aventură, Comedie – Spania, Franța —2023 — 1h 43min  

Limba: fără dialog

Sinopsis:

Povestea prieteniei dintre un câine și un robot. Câinele locuiește în Manhattan și s-a săturat să fie singur. Într-o zi, se hotărăște să-și construiască un robot. Încet-încet, cei doi nu mai pot trăi unul fără celălalt. Povestea celor doi este spusă pe ritmurile muzicale ale New York-ului anilor 1980.

Festivaluri și premii: Annecy, Cannes, Toronto, Premiile Oscar – Nominalizare pentru cea mai bună animaţie

Joi, 16 iulie 2026, ora 18:00
Cinema Victoria, Timișoara

Film accesibilizat în cadrul proiectului național Animest SUPER sprijinit de Fundația Dacia pentru România

Agenția de detectivi Henkka & Kivimutka / Detective Agency Henkka & Kivimutka

+7

Intro: Marja Seppänen, Mika Anttolainen (Oulu)

Regia: Väinö Weckström, Jarkko Felin

Cu: Mikael Ehn, Veetu Hietanen, Anna Pitkämäki, Tapani Kalliomäki 

Familie, Aventură – Finlanda —2022 — 1h 37min

Limba: Finlandeză

Subtitrări: Română, Engleză

Sinopsis:

Ceva misterios s-a întâmplat în apropierea casei cu numărul 42 de pe strada Pumpputie. Pe drumul spre școală, Henkka descoperă ceva neobișnuit și bănuiește că a fost comisă o infracțiune. La școală îi povestește prietenului său J. K. Kivimutka, și împreună pornesc imediat la anchetă. Pe măsură ce caută dovezi și îi interoghează pe vecini, observă că se mai întâmplă ceva — cineva fură cutiile poștale! Astfel, cei doi detectivi au nu unul, ci două cazuri de rezolvat, în care trebuie să înfrunte și propriile temeri pentru a-i prinde pe vinovați și a-i aduce în fața justiției.

Festivaluri și premii: Zlín, Oulu

Vineri, 17 iulie 2026, ora 18:00
Cinema Victoria, Timișoara

Isprăvile lui Moominpapa/ The Exploits of Moominpapa

AG

Regia: Ira Carpelan
Cu: Ira Carpelan, Tove Jansson, Piotr Szczepanowicz, Malgorzata Wieckowicz-Zyla

Animație stop-motion, Aventură, Familie – Finlanda-Polonia — 2021 — 1h 14min
Limba: Engleză
Subtitrări: Dublaj live în română

Sinopsis:
După ce Mumin este înțepat de o viespe și trebuie să stea la pat, Tăticul Mumin vrea să-l înveselească povestindu-i despre propria tinerețe aventuroasă. Tăticul îi povestește despre copilăria sa neînțeleasă, despre cum a fugit dintr-un orfelinat și despre întâlnirea istorică pe care a avut-o cu un inventator pe nume Hodgkins. Îi dezvăluie luptele sale în furtuni cumplite pe barca Oshun Oxtra și toate aventurile trăite în regatul autocrat al lui Daddy Jones. Tăticul întemeiază o colonie, se împrietenește cu o stafie și apoi — într-o noapte furtunoasă — o salvează pe Mămicuța Mumin din mare. Restul e istorie.

Festivaluri și premii: Tallinn, Helsinki, Valladolid

Sâmbătă, 18 iulie 2026, ora 14.30
Cinema Johnny, Timișoara

Atlasul Universului / Atlas of the Universe

AG

Proiecţie în prezenţa regizorului Paul Negoescu şi a directoarei de imagine Ana Drăghici

Regia: Paul Negoescu

Cu: Matei Donciu, Johanna Mild, Călin Petru, Sofia Marinescu, Marin Grigore, Andreea Grămoșteanu, Andrei Mateiu

Aventură, Comedie – România – 2026 – 1h 25 min

Limba: Română, Maghiară

Subtitrări: Engleză

Sinopsis:

După ce cumpără din greșeală doi pantofi pentru piciorul drept, Filip, un băiat de 10 ani, pornește într-o călătorie să îl găsească pe cel stâng. Îl așteaptă o aventură într-o lume la limita dintre realitate și magie și șansa de a descoperi niște adevăruri despre sine, dar și despre universul din care face parte. 

Festivaluri și premii: Berlin – Generation Kplus – Menţiune Specială, Cannes, Sofia, Zlín

Sâmbătă, 18 iulie 2026, ora 15:30 
Cinema Victoria, Timișoara

Micuța Amelie / Amélie et la métaphysique

+7

Proiecţie accesibilizată pentru spectatorii du diverse abilităţi de vedere sau de auz

Regia: Liane-Cho Han Jin Kuang, Maïlys Vallade

Cu: Loïse Charpentier, Victoria Grosbois, Marc Arnaud, Laetitia Coryn 

Animație, Aventură – Franța, Belgia, Luxemburg – 2025 – 1h 17min

Limba: Franceză

Subtitrări: Română, Engleză

Sinopsis:

Micuța Amélie descoperă lumea cu uimirea și curiozitatea vârstei fragede, având-o alături pe prietena ei, Nishio-san. Însă odată cu cea de-a treia aniversare, un eveniment neașteptat îi tulbură universul fragil și marchează trecerea de la miracolul copilăriei la primele umbre ale vieții. O încântare pentru spectatorii de toate vârstele, adaptat pentru abilități diverse.

Festivaluri și premii: Cannes, Annecy, San Sebastián

Duminică, 19 iulie 2026, ora 14.30
Cinema Johnny, Timișoara

Film accesibilizat în cadrul proiectului național Animest SUPER sprijinit de Fundația Dacia pentru România

Vinski și pudra de invizibilitate / Vinski and the Invisibility Powder

+7

Regia: Juha Wuolijoki

Cu: Kuura Rossi, Martti Suosalo, Pirjo Heikkilä, Mikko Leppilampi

Aventură, Comedie– Finlanda, Japonia—2021 – 1h 25min    

Limba: Finlandeză

Subtitrări: Română, Engleză

Sinopsis:

Vinski, în vârstă de 10 ani, se simte un outsider printre colegii săi și chiar față de mama sa singură, Krista. Într-o zi, întâlnește un farmacist misterios care îi dăruiește o sticlă cu pudră magică — o pudră care îl face invizibil și îi permite să treacă prin pereți. Inițial o folosește pentru năzdrăvănii, dar când banda de hoți devine interesată de secretul invizibilitatii, Vinski trebuie să devină cu adevărat un erou.

Festivaluri și premii: SCHLiNGEL, Giffoni, Premiile Jussi – Cinci nominalizări

Duminică, 19 iulie 2026, ora 15:30
Cinema Victoria, Timișoara