Regulamentul competiţiei
Început în 2014, festivalul de film Ceau, Cinema! este organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală. Este primul festival competiţional din Timişoara dedicat filmului de lungmetraj european.
Competiţia Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului: Armenia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria. Sunt eligibile filmele al căror producător unic sau majoritar este dintr-una din ţările menţionate.
Filmele eligibile trebuie să fi avut premiera mondială după data de 1 ianuarie a anului precedent. Durata minimă a unui film trebuie să fie de 60 de minute. Sunt acceptate filme de ficţiune, documentare şi animaţii. Selecţia este realizată de criticul de film Ionuţ Mareş. Nu există apel de înscriere, dar regizorii, producătorii sau deţinătorii de drepturi pot trimite propuneri pe adresa de e-mail festival@ceaucinema.ro.
Juriul competiţiei este format din trei personalităţi din lumea cinematografiei, cu o activitate cunoscută atât în ţară, cât şi în străinătate. Componenţa juriului este stabilită de echipa festivalului şi este anunţată prin comunicate de presă, precum şi pe site-ul şi pe paginile de pe reţelele de socializare ale festivalului.
Filmele din secţiunea competiţională sunt eligibile pentru a câştiga Marele Premiu „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, decis de juriu. Premiul este în valoare de 1.000 de euro. În cazul în care juriul decide să acorde ex aequo Trofeul ”Răzvan Georgescu”, suma se împarte la cei doi câştigători. Juriul are libertatea să acorde şi un premiu special, fără valoare în bani. De asemenea, filmele din competiţie sunt eligibile şi pentru Premiul Publicului, în valoare de 500 de euro. Premiile vor fi acordate regizorilor filmelor câştigătoare.
Organizatorii vor anunţa public competiţia până cel târziu cu o lună înainte de începerea festivalului.
Filmele vor fi proiectate în limba originală, cu subtitrări în engleză şi română, şi de pe un suport agreat între organizatori şi deţinătorii de drepturi. Ziua, ora şi spaţiul în care este proiectat fiecare film din competiţie sunt decise de organizatori. Fiecare film din competiţie va avea o singură proiecţie în timpul festivalului. Filmele câştigătoare pot avea cel puţin o proiecţie ulterioară, în cadrul unor evenimente speciale, cu acordul deţinătorilor de drepturi.
Suportul de proiecţie (acolo unde este cazul) va fi expediat pe adresa Asociaţia Pelicula Culturală, Str. Transilvania, nr. 3, sc. A, ap. 13, Timişoara, 300070, România. Filmele trimise prin transfer şi materialele de promovare trebuie expediate pe adresa de e-mail festival@ceaucinema.ro