Un film cu un început promițător, care face loc pentru un final nefericit, lăsând în spate o dâră de dezamăgire.

Cel mai recent titlu al regizorilor Olivier Nakache și Éric Toledano, Une année difficile, este o satiră socială ce prezintă două grupuri de oameni: clasa muncitoare – din care fac parte Albert (Pio Marmaï) și Bruno (Jonathan Cohen) –, obsedată de bani și plină de datorii, încercând să se salveze de la înec prin căutarea reducerilor și bătaia pe cele mai ieftine produse de Black Friday, și burghezii – Cactus (Noémie Merlant) – care au mustrări de conștiință în legătură cu schimbările climatice și vorbesc despre traiul sustenabil din apartamente pariziene în care ar putea trăi două familii.

Filmul începe cu un colaj de discursuri făcute de președinții Franței, din 1976 și până în 2013, toate anunțând „anii dificili” trăiți, captând interesul publicului și ținându-ne în priză, cu așteptări mari pentru ce urmează. Scenele de început ni-i prezintă pe cei trei protagoniști: Cactus, împreună cu un grup de activiști, blochează intrarea în magazinul de electronice unde oamenii stau la coadă pentru Black Friday. Albert, parte din mulțimea de oameni ce stau la rând,  se ceartă cu ea și reușește să se târască în magazin și să cumpere un televizor. Se duce să i-l vândă lui Bruno, care este în depresie pentru că își pierde casa, și încearcă să se sinucidă.

Prietenia celor doi bărbați, comică și plină de carismă, a fost, pentru mine, cea mai bună parte din acest film. Fiind în situații similare, Albert și Bruno se întâlnesc la ONG-ul pentru oameni cu datorii, și devin „partners în crime”: când sunt invitați la adunarea activiștilor, merg pentru a mânca și a bea beri gratis; când același grup le cere ajutorul ca să care mobilă de donat din casa unei bătrâne pline de bani, cei doi se duc și vând produsele într-o parcare. Treptat, ajung să participe la toate întâlnirile, să iasă în stradă, și să fie printre cei mai implicați protestatari. Într-una dintre cele mai memorabile scene, Bruno propune grupului să protesteze în fața Băncii Naționale a Franței. Desigur, asta este doar o diversiune pentru ca el și prietenul lui să reușească să intre în bancă și să își modifice dosarele cu pastă corectoare, crezând că vor scăpa de datorii. Trucul eșuează și cei doi ajung la poliție – culmea, din cauza protestului.

Deși am înțeles ideea adăugării unei povești de iubire în plot-ul filmului, pentru că îl face mai ușor de digerat și mai accesibil pentru a putea transmite ideea principală (atenționarea societății despre problema presantă a situației mediului), chimia dintre cei doi nu m-a convins. Comparând cu privirile pline de admirație și senzualitate ale lui Merlant din Portretul unei femei în flăcări, unde nici nu a fost nevoie de cuvinte pentru a ne arăta atracția dintre cele două personaje, în Un an dificil partea romantică este trasă de păr, iar Cactus pare că se simte obligată să fie cu Albert. Scenele intime dintre ei sunt foarte puține, nici din dialog nu reiese nimic important, iar bărbatul o ironizează în majoritatea timpului în care discută despre ceva de care este interesată.

Problema climatică nu pare să fie luată în serios în film. Activiștii, deși sunt făcuți să pară exagerați, cu apartamentele complet goale și mâncarea expirată pe care o mănâncă, sunt interesați doar de consumerism și nu vorbesc nici măcar o dată despre emisii de carbon sau energie regenerabilă. Atunci când Cactus îi explică lui Albert de ce nu poate fi într-o relație: până ce Pământul nu va fi mai respirabil și societatea nu va deschide ochii, ea nu se poate gândi la propriile plăceri, el pare să o ia ca pe o provocare, ce duce la un final clișeizat, în care el reușește să rezolve problemele lumii. Toată lumea stă în case, nu există mașini, avioane, sau alte forme de poluare, iar cei doi valsează pe strada pustie în timp ce oamenii ies la geamuri pentru a aclama cu bucurie. Morala filmului ne spune că este mai important pentru Cactus să își trăiască viața, să se îndrăgostească și să fie într-o relație, decât să muncească pentru a proteja planeta și generațiile ce urmează.

Maria Pop Coman