Câștigător al premiului publicului în cadrul celei de-a 11-a ediții a festivalului timișorean Ceau, Cinema!, filmul O altă viață decât a mea (Woman of…), regizat de Małgorzata Szumowska și Michał Englert, aduce în prim-plan povestea unei femei trans de-a lungul a 45 de ani, în paralel cu portretul unei țări aflate într-o perioadă de intensă tranziție socială și politică.

Aniela (sau Andrzej, după cum au numit-o părinții) își dă seama încă de la o vârstă fragedă de captivitatea sa într-un trup de bărbat, simbolurile folosite în film urmărind evoluția acestei lupte interioare până la vârsta tinereții. La începutul filmului, aceasta fură un voal în cadrul primei împărtășanii și se refugiază de celelalte fete într-un copac. Apoi, în timpul unei parade de 1 Mai, rupe din greșeală penisul unei statui, ceea ce ar putea anticipa tranziția ei de mai târziu. În continuare, povestea se dezvoltă pe mai multe planuri: familial, medical, politic, juridic, religios, toate acestea având în comun necesitatea ei de a lupta pentru a fi acceptată.

În tinerețe, dezvoltă o relație cu Iza și, ulterior, o familie, însă fără să-i destăinuie acesteia problema identității sale de gen, motiv pentru care Aniela este nevoită să ducă o viață dublă, îmbrăcând hainele soției și ieșind pe ascuns seara. Jurnalul pe care-l ține rămâne singurul ei confident și este și cel care o va deconspira în cele din urmă, atunci când Iza îl găsește accidental. Reacția de respingere este imediată din partea părinților, iar Iza nu-și exprimă prea evident sentimentele, dar treptat ajunge să se îndepărteze. Cu cât distanța dintre Aniela și familie este mai mare, cu atât aceasta este mai aproape de a-și realiza tranziția.

În cabinetele medicilor, ideea de a fi o persoană trans este percepută ca ultima posibilitate de diagnostic, aceștia încercând din răsputeri să asocieze „simptomele” cu aproape orice altă afecțiune. Astfel, Aniela e pasată de la un medic la altul și supusă la tot felul de investigații medicale, care evită să abordeze problema și nevoile ei și caută mai degrabă metode pentru a vindeca, și nu pentru a o înțelege.

Ar fi tentant să învinovățim regimul politic comunist în care Aniela s-a născut pentru lipsa de înțelegere din partea medicilor și a sistemului juridic, însă tranziția spre capitalism – pe care filmul o redă cu minuțiozitate – nu îi aduce mult sperata libertate, lovindu-se de aceleași piedici și, totodată, de conservatorismul societății poloneze. În absența unor legi bine definite privind recunoașterea identității de gen și a căsătoriei între persoane de același sex în Polonia, protagonista este nevoită să divorțeze și să recurgă la tot felul de trucuri legale pentru a se adapta la un sistem potrivnic.

Nici religia nu cultivă până la capăt empatia – chiar dacă reușește să-și găsească adăpost temporar într-o mănăstire de măicuțe, Aniela este izgonită de îndată ce secretul ei este aflat. Mai mult, în timp ce își ispășește pedeapsa pentru distribuirea de cartele telefonice false, are o întrevedere cu un preot care, în loc să îi ofere consolare, o desconsideră și o învinovățește.

Filmul regizat de Szumowska și Englert amintește de un alt film, regizat de Xavier Dolan, Laurence Anyways (2012), ambele având drept protagonistă o femeie trans. Totuși, cele două filme diferă prin faptul că abordează din două unghiuri diferite povestea personajului. Filmul lui Dolan este mai intim, axându-se mai mult pe relația protagoniștilor și pe viața interioară a acestora, în timp ce O altă viață decât a mea este mai ambițios prin multitudinea de perspective pe care încearcă să le acopere, fiind mai degrabă interesat să realizeze o frescă socială complexă decât să releve trăirile interioare ale protagonistei sau pe cele ale Izei. Astfel, Aniela este construită ca un fel de portavoce pentru persoanele trans din Polonia, ceea ce transformă filmul într-un soi de oglindă a parcursului acestora.

Odiseea medical-juridică a Anielei este infuzată cu un spirit puternic activist, filmul fiind foarte actual și reprezentativ pentru Polonia de azi, unde lupta pentru adoptarea unor legi privind identitatea de gen este încă în curs. În acest context marcat de discriminare, filmele care abordează astfel de teme devin un instrument necesar în educarea empatiei și a toleranței, dând glas unor povești care rar au ocazia să fie auzite.

Alexandra Armaczki