Selectează o Pagină

Ceau, Cinema! 13

ATELIERUL CEAU, CINEVA!

Atelierul Ceau, Cineva! este dedicat în acest an tinerilor pasionați de imaginea de film şi va fi coordonat de cunoscuta directoare de imagine Ana Drăghici.

În prima parte a atelierului, participanții vor învăța elementele principale ale limbajului vizual specific imaginii de film. Pe baza unor secvențe din filme, ei vor afla cum, de ce și din ce se compune un cadru cinematografic. 

Apoi, cu ajutorul camerei de filmat, vor recrea în practică unele secvențe alese. Iar în final vor analiza împreună cadrele filmate în cadrul atelierului. 

De asemenea, ca parte a atelierului, tinerii selectați se vor întâlni cu cineaștii invitați la Ceau, Cinema! şi vor avea acces liber, pe baza unui badge, la proiecţiile din program.

Atelierul este adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani. Participarea la atelier este gratuită.

Ana Drăghici este directoare de imagine stabilită în București. Are peste 15 ani de experiență. Ea și-a început cariera ca operatoare de cameră la filmul „Aurora” (2010), în regia lui Cristi Puiu, apoi a debutat ca directoare de imagine cu filmul „Două lozuri” (2016), în regia lui Paul Negoescu, care – pe lângă aprecierea critică – a avut un neașteptat succes de box-office. De atunci a filmat mai multe lungmetraje de ficțiune și documentare. Filmele ei au fost prezentate în cadrul multor festivaluri internaționale și au fost distribuite în Europa, SUA și Asia, inclusiv pe platforme precum Netflix, HBO și SkyShowtime. Cel mai nou film pe care l-a filmat, „Atlasul Universului”, a câștigat anul acesta Mențiunea Specială a Juriului Generation în cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Este membră a Academiei Europene de Film, ICFC (International Community of Female Cinematographers) și RSC (Romanian Society of Cinematographers) și, în prezent, predă imagine de film la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Atelierul Ceau, Cineva! este susţinut de E.ON Energie România

Parteneri ai atelierului: Cinema Studio, Institutul Francez

Video rezultat la atelierul Ceau, Cineva! dedicat imaginii de film
Coordonat de Ana Drăghici
Participanţi: Andreea Iordache, Carla Oncescu, Sara Wasicsek, Eva Bancea, Tudor Constantinescu, Cosmin Vieriu, Lea Tănase, Maria Iela, Karina Silvester, Marta Mateescu