Selectează o Pagină

Nume consacrate și descoperiri în Competiția Ceau, Cinema!

iun. 9, 2015 | Fără categorie

Şase filme au fost selectate pentru prima ediţie a competiţiei Ceau, Cinema! Cele şase filme, dintre care patru sunt prezentate în premieră în România, vor putea fi vizionate timp de patru zile la Timişoara, începând cu 22 iulie. Pentru competiţie s-au înscris 31 de filme de ficțiune și non-ficțiune din 11 țări (Bulgaria, Canada, Croația, Germania, Israel, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Ungaria), din care 5 au fost descalificate pentru neîndeplinirea condițiilor inițiale de înscriere.

Selecția a fost realizată de către Ionuț Mareș, jurnalist și critic de film, ale cărui texte despre cinema pot fi găsite pe site-ul de cultură Ziarul Metropolis.

„Am încercat, pe cât posibil, un echilibru în diversitate, pornind, bineînțeles, de la criteriul valorii. Un balans între nume consacrate și descoperiri. Dăm cuvântul și tinerelor femei-regizor. Și, pentru că linia dintre ficțiune și non-ficțiune este constant pusă sub semnul întrebării, două din cele șase filme din Competiție sunt documentare. Cinemaul de calitate nu se rezumă la gen”, a declarat Ionuț Mareș, selecționerul competiției Ceau, Cinema!

Gabi& Akkord Zelle2

Outside

Prezentat în cadrul festivalurilor DOK Leipzig și One World Romania, „Himmelverbot”/„Outside”, regizat de româno-germanul Andrei Schwartz, aduce în prim-plan un personaj spectaculos tocmai eliberat din închisorile românești și lansează, indirect, delicata întrebare: Cât de ușor ne lăsăm manipulați de povești și de cinema?

Filmat în Cuba și având în centru o relație specială dintre o mamă în vârstă și fiul ei matur, atins de Sindromul Down, emoționantul – dar discretul – documentar „Casa Blanca” este debutul nou-nouț al cineastei poloneze Aleksandra Maciuszek, prezentat în competiția internațională a Festivalului Visions du Reel din Elveția.

Utoelet_Afterlife

Afterlife

A doua regizoare din Competiție este tânăra cineastă maghiară Virág Zomborácz, al cărei debut, „Utóélet”/„Afterlife”, prezentat și la Festivalul de la Palm Springs, este o subtilă și inteligentă comedie neagră despre încercările unui tânăr de a scăpa de prezența fantomei tatălui său dominator.

Wojciech Smarzowski este unul dintre cei mai îndrăzneți regizori polonezi, iar cel mai nou lungmetraj al său, teribilul „Pod mocnym aniolem”/„The Mighty Angel”, cu patru nominalizări la Premiile Filmului Polonez, propune o viziune mai puțin triumfalistă asupra țării sale, prin prisma unui scriitor dependent de alcool.

Câștigător a trei premii la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, „Szabadesés”/„Free Fall”, noua provocare lansată de cineastul maghiar György Pálfi, este o colecție neașteptată de câteva povești de bloc „altfel”, fiecare încadrată într-un gen cinematografic ușor de recunoscut și savurat.kindergarten teacher poster

Prezentat anul trecut în cadrul Semaine de la Critique la Cannes și recenzat elogios de revistele Cahiers du Cinema și Positif, „Haganenet”/„The Kindergarten Teacher”, al doilea lungmetraj al scriitorului și cineastului israelian Nadav Lapid, este o experiență cinematografică intensă, care intrigă și creează un disconfort plăcut, pornind de la relaţia dintre o educatoare şi un copil dotat cu darul poeziei.

Actrița Andreea Vasile (“De ce eu?”) și criticii de film Lucian Maier și Cinesseur alcătuiesc juriul competiției Ceau, Cinema! care va decerna, cu sprijinul Kathrein România, Marele Premiu în valoare de 1000 euro, secondați fiind de spectatorii care vor vota Premiul Publicului în valoare de 500 euro. Trofeul Ceau, Cinema! – care va fi înmânat câștigătorilor – este creat de experimentartista Lia Rădoi, după desenul lui Mircea Popescu.

Ceau, Cinema! este organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală și este primul festival din Timișoara dedicat filmului european. Evenimentul este realizat de voluntari, cu sprijinul unor companii și instituții locale: Vitas România, Kathrein România, Primăria Timișoara, Direcția Județeană de Cultură Timiș, Primăria Gottlob, Institutul Francez din Timișoara, Centrul Cultural German, [e-spres-oh], Smithfield România, Grolsch, Adler România, Storm Media, Electronic Resistance. La identitatea vizuală a festivalului au contribuit Balamuc (Loc de joacă ș-altele), Super Smooth Studio și Lia Rădoi. Parteneri media: Ziarul Metropolis, Radio Timișoara, TVR Timișoara, TION, Agenda, KissFm.